L–V: 9:00–18:00
S: 10:00–16:00

Transport mobilă și relocări locuințe – Cum te muți ca un profesionist?

Indiferent că ai realizat până acum un transport mobilă, electrocasnice sau ți-ai mutat întreaga locuință, întotdeauna a fost ceva ce ai fi vrut să fi făcut diferit.

 Am creat pentru tine un ghid de transport mobilă, electrocasnice și alte bunuri personale. Astfel, vei ști cum să organizezi următoarea mutare ca un profesionist dacă nu vrei să apelezi la o firmă de mutări.

1. Planifică din timp

În primul rând, stabilește clar data mutării și un calendar pentru fiecare activitate până la termenul limită. Nu lăsați totul pe ultimele zile pentru că vă veți simți copleșiți de situație.

2. Sortează, sortează, sortează

Dacă nu ai folosit un obiect în ultimul an, donează-l dacă este bun și poate folosi altcuiva, vinde-l sau aruncă-l.

Astfel, poți face o faptă bună, poți economisi timp pentru că vei avea mai puține lucruri de mutat și câștigi spațiu în noua casă. 

3. Împachetează ca un profesionist

Împachetarea este esențială pentru siguranța lucrurilor tale și este întotdeauna consumatoare de timp.

Înainte de a începe, fă o listă detaliată cu obiectele care trebuie mutate.

Pe baza ei, estimează necesarul de materiale de împachetare și asigură-te că alegi materialele potrivite pentru fiecare categorie de bunuri.

Spre exemplu, încearcă să împachetezi obiectele similare în aceeași cutie, în loc să amesteci obiecte de diferite feluri.

Împachetează vesela și obiectele foarte fragile individual.

Mare atenție la electrocasnice și mobilier, acestea se pot zgâria foarte ușor dacă nu sunt împachetate corespunzător.

3. Organizează

Împachetează din timp, cu câteva săptămâni înainte de mutare, și începe cu bunurile pe care le folosești cel mai rar.

Etichetează cutiile să știi în orice moment unde se află bunurile în cazul în care ai nevoie de ele. Realizează o schemă pentru descărcarea lor la noua locuință.

Împachetează într-o cutie separată lucrurile de care ai nevoie imediat în noua locuință până despachetezi și așezi la locul lor restul obiectelor.

4. Manipularea

În funcție de volumul, tipul bunurilor și condițiile de manipulare, estimează de câte persoane este nevoie să te ajute.

Chiar dacă ai prieteni care vor să te ajute la mutare, ține cont totuși că pentru demontare – montare mobilier sau pentru obiectele grele ai nevoie de personal calificat și echipamente profesionale.

Măsoară cu atenție ce obiecte pot fi manipulate cu liftul și care trebuie cărate pe scări. Știi astfel la ce să te aștepți în ziua mutării și nu vei avea surprize.

5. Transportul

Dacă nu ai de transportat mobilier, electrocasnice mari și bunurile încap în două drumuri cu mașina personală, realizează transportul în weekend sau în afara orelor de vârf.

Altfel, poți închiria o dubă pentru transport mobilă, electrocasnice și alte bunuri dacă ai multe lucruri.

Dacă alegi închirierea dubei fără șofer, ține cont că aceasta este mult mai mare și se conduce diferit de o mașină mică. S-ar putea să ai dificultăți la manevrele pe străzile înguste din jurul blocurilor sau la parcare.

Totodată, trebuie să asiguri corespunzător bunurile în dubă și să ții cont de încărcătură la viraje și la frânare.

Având în vedere dimensiunile, planifică atent traseul și verifică posibilele restricții.

Poți opta și pentru transport „dubă cu șofer”. O dubă ajunge la adresa ta când bunurile sunt deja pregătite. Se realizează încărcarea, șoferul asigură bunurile, apoi pleacă spre noua adresă, iar tu scapi de grijile transportului.

6. Descărcarea și despachetarea

Când ai ajuns la noua locuință crezi că mutarea este aproape gata, însă ești abia la jumătate ei.

Începe să descarci pe rând și cu grijă bunurile, conform schemei pe care ai realizat-o la împachetare.

Despachetarea poate fi și ea consumatoare de timp și poate crea neplăceri dacă nu este făcută organizat. Nu este deloc plăcut să cauți lucrurile de care ai nevoie și să nu le găsești.

Ține cont că o mutare este întotdeauna solicitantă. Implică numeroși factori care trebuie luați în considerare pentru ca bunurile să ajungă în siguranță la noua locuință.

Dacă planifici bine aspectele esențiale, îți poți ușura munca din ziua mutării, indiferent că ai de realizat transport de bagaje, cutii sau transport mobilă și electrocasnice mari.

SOLICITĂ EVALUAREA GRATUITĂ ȘI OFERTA DE PREȚ

Program

Luni – Vineri:

9:00–18:00

 

Sâmbătă:

10:00–16:00

Contact

  • Str. Elev Ștefan Ștefănescu nr. 3, Sector 2, București

  • 0751.012.105

  • contact[@]uniicuduba.ro